Profesori

AVA
Canto

AVA

AVA este singurul artist din România care a colaborat cu cei mai mari cântăreți de la noi, cum ar fi: Andra, Smiley, Loredana, Delia, Antonia, Inna, Damian Drăghici, Connect-R, Feli, Puya, Cătălin Crișan, Alex Velea, Sore, Sișu, El Nino și mulți alții. La vârsta de doar 19 ani a avut primul hit internațional „I`ve Got No Reason”, care a depășit milioane de vizualizări pe YouTube.

Este artista a cărei piesă „Divided Love” a fost licențiată în Asia și difuzată pe marile radiouri din China, Coreea de Sud, Vietnam, Japonia și Thailanda. AVA are piese ce au atins milioane de vizualizări - „Argintiu” feat El Nino & „Dimineți însorite” feat Sișu.

Totodată, AVA este una dintre cele mai bune voci feminine din tânăra generație, cu o tehnică vocală impecabilă, iar cel mai nou single al său – „Îndrăgostită” se aude pe marile radio-uri din România.

AVA a absolvit Universitatea "Valahia" din Târgoviște - Facultatea de Științe și Arte, Programul de Studii Muzică, unde și-a construit o bază solidă în artele muzicale. În continuarea formării sale profesionale, a obținut certificarea în Complete Vocal Technique (CVT) în cadrul Atelierului de Muzică by Loredana. Pregătirea sa vocală a fost desăvârșită printr-un curs specializat sub îndrumarea renumitului vocal coach internațional Cheryl Porter, celebră pentru metodele sale inovatoare de tehnică vocală.


Canto

ANDRA

Pentru mine,muzica nu este doar o pasiune,ci un mod de a trăi și de a mă exprima. Am început să cânt de la vârsta de 10 ani,iar de atunci,fiecare etapă a parcursului meu artistic m-a ajutat să devin cine sunt astăzi.

De-a lungul timpului, am avut ocazia să împărtășesc scena cu artiști consacrați, precum CRBL și să deschid concertele unor nume mari din industria muzicală românească,cum ar fi Smiley, Feli și Delia. Pe lângă interpretare,iubesc să compun muzică atât pentru mine,cât și pentru alți artiști. Dacă ești curios,poți descoperi piesele mele pe YouTube!

La 16 ani,am început să îmi perfecționez tehnica vocală sub îndrumarea vocal coach-ului AVA, un mentor extraordinar care m-a ajutat să îmi rafinez stilul și să îmi dezvolt expresivitatea scenică. Această pregătire mi-a oferit o bază solidă și mi-a permis să îmi găsesc vocea autentică.

Acum, la Music City,îmi doresc să împărtășesc din experiența mea și să îi ajut pe cei care vor să își descopere și să își dezvolte talentul vocal. La orele mele de canto, vei învăța tehnici esențiale, vei explora diferite stiluri muzicale și îți vei antrena vocea într-un mediu prietenos și motivant.

Hai să descoperim împreună magia muzicii și să cântăm cât mai frumos!

ANDRA

IOANA
Canto

IOANA

Drumul meu în muzică a început chiar la Music City,locul unde am descoperit pentru prima dată cât de profundă și captivantă poate fi această artă.Acum,revin cu bucurie,de data aceasta în rolul de profesor,pentru a inspira și ghida noile generații de artiști,așa cum și eu am fost îndrumată la început de drum.

Muzica a fost mereu o parte esențială din viața mea,iar în cei 11 ani de pregătire alături de vocal coach-ul Ava,mi-am dezvoltat o tehnică vocală solidă și expresivă.Studiile la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” mi-au oferit o bază teoretică și practică temeinică,iar pasiunea pentru perfecționare m-a condus spre aprofundarea tehnicii vocale prin Complete Vocal Technique (CVT).

Ca profesor, îmi doresc să le ofer elevilor mei nu doar cunoștințe tehnice, ci și încrederea de a-și explora și valorifica autenticitatea artistică. Cred cu tărie că fiecare voce este unică și că, prin ghidare corectă și multă muncă,oricine își poate atinge potențialul maxim.Sunt nerăbdătoare să împărtășesc din experiența mea și să îi ajut pe viitorii artiști să-și găsească vocea și să își spună povestea prin muzică.

Hai să descoperim împreună ce poate face vocea ta!


Pian & Teorie Muzicală

ALEXANDRA

Descoperă frumusețea pianului alături de Alexandra, profesoară de pian și teorie muzicală la Music City!

Ai visat vreodată să cânți la pian, să înțelegi muzica dincolo de note și să îți exprimi emoțiile prin sunet?

Eu sunt Alexandra, profesoară de pian și teorie muzicală în cadrul școlii Music City.

Am început să cânt la pian odată cu intrarea în clasa întâi, la vârsta de 7 ani. Timp de 10 ani, am urmat cursurile intensive oferite de Palatul Copiilor Galați, pianul devenind, astfel, una dintre prioritățile mele.

Încă din al doilea an de studiu, am participat la numeroase concursuri naționale și internaționale, precum: „Micul Virtuoz”, „Ofrandă Sunetului”, „Pianul Fermecat”, „MuzArt”, „Pro Piano România”, „Marele Premiu Instrumental”, „Prietenii Muzicii”, „Primăvara Artelor”. Am obținut unele dintre cele mai înalte premii, inclusiv premii speciale pentru cea mai bună interpretare.

În toți acești ani, am trăit momente de neuitat alături de profesoara și colegii mei, momente încărcate de emoții profunde și constructive. Pianul și curiozitatea muzicală mi-au oferit încredere în sine, iar acum îmi doresc să îmi împărtășesc experiența și cu tine.

Te aștept să descoperim împreună complexitatea pianului, poveștile din spatele partiturilor muzicale și modul în care ia naștere muzica ce ne înconjoară.

Sorina

Kobin
DJ

KOBIN

Cariera mea în muzica electronică a început în 2010, iar de atunci am avut privilegiul de a evolua constant în această industrie fascinantă. Am fost norocos să colaborez cu nume, precum Lucian Base, și să împărtășesc momente magice pe scenă cu artiști precum Eilah, creând împreună hituri internaționale, cum ar fi „I’ve Got No Reason”.

Pe parcursul carierei mele, am mixat în cluburi din întreaga țară și am fost rezident al Dance FM România, unde am mixat timp de trei ani și am fost parte dintr-o echipă dedicată promovării muzicii electronice. Aceasta a fost o perioadă extrem de importantă, care mi-a consolidat statutul în industria muzicală și mi-a oferit oportunitatea de a colabora cu alți artiști talentați. Totodată, am avut ocazia să îmi deschid propria școală de DJ, unde am format talente care au câștigat concursuri naționalei și internaționale. Un moment de mândrie pentru mine a fost atunci când un elev de-al meu a avut șansa să reprezinte România la Burn Residency Ibiza, cel mai mare concurs de Dj din lume, în acea perioada, confirmând astfel calitatea instruirii pe care o ofer.

Am avut, de asemenea, invitații speciale la Kiss FM, unde am mixat live și am adus muzica mea mai aproape de ascultătorii din întreaga țară. Această experiență m-a ajutat să mă conectez și mai mult cu publicul meu și să îmi dezvolt abilitatea de a crea atmosfere electrizante.

Acum, în cadrul Music City, îmi împărtășesc cunoștințele acumulate de-a lungul anilor cu cei care vor să învețe cum să devină DJ profesioniști.
Te invit să înveți de la mine cum să mixezi live, să creezi seturi memorabile și să îți construiești o carieră de succes în lumea muzicii electronice!

Music City

Despre noi

Music City este locul unde cursanții învață cea mai modernă tehnică vocală din România, aceasta aducându-le rezultate pe plan național și internațional la concursurile și festivalurile la care au participat.

Lasă-ne un mesaj

Date de contact

Site-ul nostru foloseşte cookies-urile şi alte tehnologii astfel încât noi şi partenerii noştri să putem să ne reamintim de dumneavoastră şi să înţelegem cum folosiţi site-ul nostru. Accesați Instrumentul nostru de consimțire cookie, așa cum este prezentat pe fiecare pagină, pentru a vizualiza o listă completă cu aceste tehnologii și pentru a ne spune dacă pot fi folosite pe dispozitivul dumneavoastră. Continuarea folosirii acestui site va fi considerată drept consimțământ.